A cincea parte a memoriilor lui No_One

Prioritatile lui Sam m-au prins pe picior gresit. Sam terminase facultatea. Sam vroia o cariera intr-o banca si chestia asta nu se potrivea cu tigarile facute posta in parc. Sam vroia sa uite noptile de prin parcuri si betiile de pe malul marii. Sam vroia sa inceapa ceva nou. Sam nu mai vroia iubiri dilii …

Ultima data cand am vazut–o atunci pe Sam a fost pe 19 August. Ne despartisem de cateva zile. Imi era atat de dor de ea incat nu mai puteam respira, nu mai puteam sa suport camera aia in care se strangeau atatea amintiri. M-am invartit in jurul blocului ei pana pe la noua apoi m-am asezat pe o terasa. Si am stat acolo … gandindu-ma la tot ceea ce reprezenta Sam pentru mine. M-am gandit e un fel de a spune pentru ca atunci cand iubesti pe cineva foarte mult ai tendinta, de fapt nu e o tendinta ci mai degraba … cum pana mea sa-ti spun … te tampesti.

Imi veneau in cap tot felul de chestii: camera de camin cu geamurile acoperite cu ziare ingalbenite de soare, terasa de la “scriitori” unde i-am spus dupa doua ore de chin si un pachet de tigari ca o iubesc pentru ca imi era frica sa nu rada de mine, fundul ei rece dupa ce s-a imbatat la mare pe plaja si a pierdut cheile, camera din hotelul parasit de la munte si patul ei mirosind asa frumos, pat in care am stat dupa ce am venit de la munte unde ma imbolnavisem de o boala cretina de piele si compotul pe care l-am mancat 4 zile pentru ca nu puteam sa inghit altceva, motanul ei batran si negru caruia Sam ii “sigila” ochii cu pupaturi apasate, cafeaua rasfiarta si jocurile de yams, parul ciufulit cu bucle mari care o facea pe Sam incredibil de adorabila si cate si mai cate …

Pe la doua a trecut un arab care venea dintr-un casino isi unde pierduse toti banii. A vrut sa-mi vanda niste aur dar io n-aveam bani nici sa-mi iau o bere. “Assalamu'alaikum” … “Wa alaikum assalam”.
Pe la trei a inceput sa adie briza dinspre Herastrau. In lunile de vara, in jur de trei dimineata, Bucurestiul e cel mai placut loc. E racoare … poate putin cam racoare pentru cum eram eu imbracat … dar e bine.
"Mai doriti ceva? ... ca vrem sa inchidem." ... "Nu ... multumesc frumos."
La cinci s-a inchis terasa si a trebuit sa plec de acolo. Orasul se trezea dar eu eram prea obosit ca sa ma intereseze toti cei care treceau pe langa mine. M-am dus langa blocul lui Sam si cred ca am dormit pentru ca urmatoarea data cand am aruncat ochii pe ceas se facuse sapte si Sam ma striga cu ochisori somnorosi de la fereastra sa vin sus. Am inceput sa urc treptele incet cu mintea goala … vroiam sa o vad si as fi vrut sa pastrez o vesnicie acest mic moment de speranta idioata si cretina, speranta pe care un condamnat la streang o are in ultimul lui minut de viata, speranta ca in ultimul moment cerul se va prabusi, marile vor revarsa, lumea se va rupe in doua si totul se va schimba.

Sam s-a ghemuit in fotoliul ei preferat si m-a privit lung. “Ce ti-a venit sa faci asta?” … “Nu stiu. Asa...” … “Vrei o cafea?” … “Cred ca da.” … Cafeaua era rasfiarta. Tigarile n-aveau nici un gust. M-am uitat lung la ea … chinuindu-ma sa ghicesc ce s-a intamplat cu acea scanteie care ma facuse sa visez atat de frumos.
Pe hol, cand am plecat, m-am apropiat de ea si am luat-o in brate. Sam era calda si mie imi era al dracului de frig. Am inceput sa plang …

Pe Sam am revazut-o recent. Eram in Plaza cu I., care incerca sa-si refaca moralul belind ochii prin magazine. Sam astepta liftul. S-a uitat lung la mine, mijind ochii, incercand probabil sa-si dea seama de unde ma cunoaste. As fi vrut sa–o salut dar explicatiile pe care ar fi trebuit sa i le dau lui I. dupa aia m-au determinat sa renunt.
Cateodata cred ca sunt cumplit de prost …