Luni seara, dupa ce am vorbit cu ea la telefon, am avut senzatia distincta ca relatia noastra s-a terminat si am stat cu ochii pe pereti pana la doua noaptea gandindu-ma la ce as putea sa fac ca sa salvez relatia pe care o am. Insa am realizat ceva mai tarziu (sper ca nu prea tarziu) faptul ca modul meu de abordare era cu totul si cu totul gresit si asta era cat pe ce sa ma coste relatia cu o femeie la care tin foarte mult.
Toti oamenii viseaza cu ochii deschisi. Asa cum unii viseaza sa-si cumpere o casa, altii viseaza sa faca un MBA, sa emigreze sau sa termine Medicina s.a.m.d. insa nu intotdeauna reveriile se transpun in realitati. Partea proasta e ca in momentul in care aceasta reverie devine imposibila sau improbabila dintr-un motiv sau altul, ea e transferata si mai mult decat atat odata cu acest transfer ti se transfera si responsabilitatea realizarii reveriilor altor oameni. Si cu asta gata ... respectivii s-au spalat pe maini. Ti-au pasat problema. Esti responsabil sa indeplinesti ceea ce ei nu au putut realiza ca sa-i faci fericiti si presiunile la care esti supus sunt groaznice pentru ca toata lumea vrea sa fie fericita si cum poti sa fii fericit altfel decat indeplinindu-ti visele.
Exemple concrete cred ca are toata lumea care incearca sa disece putin in mod rational si logic relatiile pe care le are cu apropriatii sai asa ca nu vad sensul pentru care ar trebui sa afund in amanunte nesemnificative ideii pe care vreau sa o transmit.
Foarte curand dupa ce am avut aceasta revelatie daca pot sa o numesc asa am ajuns sa ma gandesc ca am fost extrem de egoist fata de o persoana care n-are absolut nici o vina si e o tampenie sa renunt la relatia pe care o am acum pentru ca respectiva persoana nu poate sau nu vrea sa preia jumatate din responsabilitatea de a-mi face fericiti parintii indeplinindu-le visele de a ma vedea "adunat de pe drumuri" si de a avea nepoti. Si nu cred ca "realizarile" astea m-ar face pe mine fericit mai mult decat in cazul in care as fi alaturi de actuala mea partenera. Evident chestiile de genul "tu fa-l ca ti-l crestem noi" sunt o tampenie care ma enerveaza la culme.
Daca m-ar fi intrebat cineva azi dimineata la ora 06:30 care e visul meu n-as fi stiut ce sa-i spun pentru ca presiunea la care am fost supus din partea familiei a fost atat de puternica incat odata indepartat visul parintilor mei ca eu sa am un copil si o familie ceea ce am experimentat a fost un vid. Asa ca acum am un vis mic care presupune sa stau cuminte si sa astept o perioada de timp.
E naspa sa ai o criza de identitate la 33 de ani insa cumva ... astazi ... aerul miroase altfel.